.
JURNALUL CAMPANIEI - 23 noiembrie 2008
Angel Tîlvăr: "In Parlament, mă voi bate în primul rînd pentru vrîncenii mei"
Angel Tîlvă a acordat un interviu cotidianului "Monitorul de Vancea”, pe care îl reproducem, alăturat. In interviu Angel Tîlvăr explică de ce a renunţat la catedră pentru politică şi vorbeşte despre eventuala nominalizare la postul de ministru al Educaţiei în viitorul guvern PSD.
Reporter: Aţi fost senator în ultimii patru ani. De ce candidaţi acum pentru Camera Deputaţilor?
Angel Tîlvăr: In strategia noastră de campanie am abordat Vrancea ca pe un întreg, iar colegul meu, Miron Tudor Mitrea are capacitatea de a atrage foarte multe voturi. Are un grad de popularitate foarte mare, iar experienţa pe care a acumulat-o în perioada în care a servit în Parlament îi dă dreptul să candideze pentru Senatul României. Prin munca pe care a depus-o, colegul meu şi-a cîştigat dreptul să opteze înaintea mea pentru orice candidatură.
Rep: Sînteţi candidat al Partidului Social Democrat în Colegiul 2, care include părţi din Focşani, dar şi cîteva comune. Există probleme diferite în mediul urban şi în cel rural?
A.T.: Sînt probleme diferite chiar pe raza unei comune, între satele care compun o comună. De exemplu, în comuna Ciorăştii Mari, în satul Salcia există anumite probleme, cum ar fi introducerea unei linii de transport în comun, refacerea drumului care leagă satul de drumul judeţean sau introducerea aducţiunii cu apă. În alte zone, acolo unde au fost realizate aceste lucruri, problemele ţin de realizarea unui dispensar, de construirea unei noi grădiniţe, de prezenţa unei ambulanţe. Sînt probleme care ţin de felul în care oamenii au acces la servicii minime care să le asigure un trai civilizat.
Rep: Ce soluţii propuneţi la problemele reclamate de oamenii cu care v-aţi întîlnit?
A.T.: Problemele pe care cetăţenii le ridică îşi pot găsi rezolvarea dacă există stabilitate politică, dacă există dialog începînd de la administraţia locală pînă la administraţia judeţeană şi centrală, dacă există echipe care să pună interesele cetăţenilor înaintea intereselor personale. Acolo unde PSD asigură conducerea administraţiei locale şi judeţene s-a văzut că lucrurile merg bine, în interesul cetăţenilor, însă e destul de greu fără sprijin din partea Guvernului. Tocmai de aceea este atît de important votul de la 30 noiembrie. Fiecare cetăţean trebuie să facă uz de acest drept fundamental şi trebuie să dea Partidului Social Democrat majoritatea de care are nevoie în Parlament, pentru a asigura o guvernare stabilă, calmă şi sigură.
Rep.: Ca senator, v-aţi făcut remarcat prin promovarea unor legi, care să sprijine profesorii, categorie profesională din care şi dumneavoastră faceţi parte. Spuneţi-ne cîte ceva despre aceste acte normative.
A.T.: Nu am avut iniţiative legate doar de această categorie din care provin. Am avut iniţiative legate şi de finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniei electorale, legate de acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, iniţiative privind creşteri salariale, legate de protecţia mediului, reconstituirea dreptului de proprietate... In ceea ce priveşte profesorii, una dintre legile aprobate face ca toate cadrele didactice să primească bani pentru achiziţionarea de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic. Această iniţiativă reprezenta, de fapt, ceea ce am discutat cu cadrele didactice încă de la începutul mandatului meu de parlamentar. Nu aceasta a fost prima lege pe care am iniţiat-o şi care a trecut de votul parlamentarilor. Prima iniţiativă a fost decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, deoarece am constatat că, în mediul rural, accesul la educaţie de calitate este mic, comparativ cu mediul urban. Iniţiativa referitoare la banii pentru cărţi reprezintă o dorinţă a sindicatelor şi a celor care lucrează în domeniul educaţiei. Este o dorinţă a lor foarte veche pe care am reuşit să o transform în lege şi care se pare că are efecte benefice în acest an.
Rep.: De ce aţi lăsat catedra pentru politică?
A.T.: Mi-a plăcut să mă implic în politică pentru că niciodată nu mi-a fost indiferent ce se întîmplă în jurul meu. Inainte de a mă implica în politică am absolvit şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, secţia ştiinţe Politice. Am considerat că politica poate fi o meserie cu condiţia să se bazeze pe o pregătire teoretică şi pe o disponibilitate de a comunica cu oamenii şi a te implica în rezolvarea problemelor lor. Sînt foarte mîndru că am fost profesor aşa cum sînt foarte mîndru că sînt parlamentar. Nu regret nici o secundă că am intrat în politică, cu toate avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă acest lucru. Cînd vorbesc de dezavantaje mă refer la faptul că îţi rămîne puţin timp pentru familie şi pentru prieteni. Insă cred că trăim într-o perioadă în care trebuie să ne implicăm.
Rep: In plenul Senatului aţi făcut diverse interpelări la adresa unor miniştri, a primului-ministru. Ele au vizat problemele cetăţenilor judeţului Vrancea. Cum au reacţionat guvernanţii? Sînteţi şi unul dintre iniţiatorii moţiunii pentru Educaţie...
A.T.: In proporţie de 99%, moţiunea pentru Educaţie este rezultatul muncii duse în Parlament. În activitatea de parlamentar am avut 36 de interpelări adresate primului ministru şi 58 de întrebări adresate membrilor guvernului. Am mai avut 22 de declaraţii politice de la tribuna Parlamentului şi am iniţiat un număr semnificativ de legi. E adevărat, interpelările şi întrebările priveau probleme pe care cetăţenii mi le-au semnalat. Unele au primit răspuns favorabil, în sensul că Guvernul s-a văzut obligat să se implice în lucrurile pe care eu le-am sesizat. O mare parte din ele au pri-mit, însă, răspunsuri ge-nerale, care să nu angajeze guvernul la nici un fel de activitate dat fiind faptul că, în aceşti patru ani, s-a văzut că avem un guvern mai puţin interesat de ce se întîmplă în România.
Rep: Numele dvs. a fost vehiculat pentru postul de ministru al Educaţiei în viitorul Guvern PSD…
A.T.: Este onorant pentru mine că sînt luat în calcul pentru o posibilă nominalizare pentru această demnitate publică. Vă asigur că în PSD sînt mulţi colegi care au pregătirea şi abnegaţia necesară îndeplinirii acestui mandat însă este prematur să vorbim despre asta. Eu sînt onorat de faptul că mi s-a pomenit numele în acest context şi o văd ca pe o apreciere a activităţii pe care am desfăşurat-o în comisia de educaţie din Senat.
Rep.: Votul uninominal este considerat un factor de redresare a clasei politice româneşti. Din păcate însă, campania electorală este dusă de reprezentanţii PNL şi PD-L tot cu găleţi, farfurii cu pomană şi sticle cu vin, cozonaci aruncaţi peste gard. Credeţi că electoratul va sancţiona un astfel de comportament?
A.T.: Sper din tot sufletul ca electoratul să sancţioneze acest gen de acţiuni pe care mai ales cei de la PD-L le fac, dar nici cei de la PNL nu se lasă mai prejos. Noi ştim foarte bine cum am făcut campanie de fiecare dată. Reţeta succesului a fost dialogul permanent cu oamenii şi încrederea pe care cetăţenii o au în noi ca urmare a performanţei pe care am demonstrat-o în formele de administraţie în care am fost prezenţi. Cred că este o formă de insultă a sute de mii de vrînceni, să arunci cu cozonaci peste garduri şi să cauţi să îi influenţezi apelînd la sentimentul lor religios. Mi se pare de prost gust. Noi nu vom face aşa ceva şi sper din tot sufletul ca cetăţenii să reacţioneze exact invers decît se aşteaptă cei care vor să corupă votul.
Rep.: Faceţi parte din echipa condusă de preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan. Cît de important este sprijinul celei mai puternice echipe social-democrate din ţară?
A.T.: Este extrem de important pentru că, deşi avem vot uninominal, nu trebuie să uităm că cine dorea să candideze independent, în afara unei echipe, putea să o facă şi înainte. Chiar dacă avem de-a face cu un vot uninominal, faptul că în spatele meu, în colegiul în care candidez, am echipa PSD şi organizaţiile locale puternice este extrem de important pentru că simt în fiecare secundă ajutorul lor. Sînt oameni care se implică, care cunosc foarte bine problematica locală, iar colegii mei de la staff-ul de campanie central şi preşedintele Marian Oprişan m-au sprijinit aşa cum îi sprijină pe toţi ceilalţi colegi implicaţi în campanie. În spatele fiecăruia dintre noi, dintre cei care sîntem vizibili pe afişe, pe postere, se află echipe de colegi care muncesc cu modestie şi dăruire pentru ca noi, ca un întreg, să obţinem succesul pe care îl merităm.
Rep: Candidaţii PSD pun "vrîncenii pe primul loc". Ce înseamnă acest lucru pentru dvs.?
A.T.: Ca performanţă politică, Vrancea a fost pe primele locuri în ţară, iar acest lucru ne-a dat posibilitatea să ne facem vocea auzită de cîte ori am avut de cerut lucruri pentru comunitatea noastră. Cînd am gîndit acest slogan, am avut în vedere crezul de bază, anume că vrîncenii, cetăţenii care ne sprijină, vor fi întotdeauna pe primul loc. Chiar dacă în Parlament servesc interesele naţionale, eu recunosc faptul că mă voi bate în primul rînd pentru vrîncenii mei. Acest lucru s-a văzut în activitatea din ultimii patru ani cînd am fost în Senatul României.

