.
JURNALUL CAMPANIEI - 20 noiembrie 2008
Apă potabilă în Salcia
Joi, 20 noiembrie am ajuns, din nou, la Ciorăşti unde m-am întâlnit cu membrii şi simpatizanţii noştri. Le-am vorbit oamenilor despre programul de guvernare al Alianţei PSD+PC dar şi despre lucruri concrete, care urmează să se facă în comună. Unul dintre acestea este alimentarea cu apă potabilă în satul Salcia Nouă şi reabilitarea unui drumului de legătură către drumul naţional. De asemenea, va fi realizată alimentarea cu apa în satul Codreşti.
Toate acestea sunt investiţii necesare la nivelul localităţii, menite să vină în sprijinul oamenilor.
Le-am spus oamenilor că sunt vrâncean, că am crescut în Vrancea şi am muncit în Vrancea. Le-am cerut oamenilor ca atunci când alţi candidaţi, născuţi şi crescuţi în alte judeţe, vor veni la Ciorăşi, să le ceară acestora să arate un singur metru de drum, de asfalt pe care l-au făcut în judeţ, deoarece ei nu au făcut nimic în afară de scandal şi circ.
Le-am spus oamenilor că atunci când vom ajunge la guvernare vom egaliza pensiile de la CAP cu cele de stat că vom avea grija de agricultori, că vom majora subvenţiile pentru cei cu suprafeţe mici şi nu vom mai limita subvenţia în zootehnie.

