.
DECLARATII IN PLEN
30 mai 2005 : Problemele acute ale sistemului educational vrancean
Domnul Angel Tilvar :
Va multumesc, domnule presedinte.
Domnule presedinte,
Doamnelor si domnilor senatori,
Ma adresez dumneavoastra pentru a va supune atentiei problemele acute cu care se confrunta in acest moment sistemul educational vrancean.
La inceputul mandatului actualului Guvern, domnul prim-ministru declara ca tranzitia s-a incheiat si ca Romania a intrat intr-o noua etapa a evolutiei sale istorice.
Vreau sa va spun ca la acel moment nu aveam argumente solide pentru a-l contrazice pe domnul prim-ministru pentru ca in sprijinul afirmatiei domniei-sale stateau rezultatele remarcabile obtinute de Guvernul PSD in perioada 2001-2004, si anume, dupa un declin serios a urmat o crestere economica sanatoasa, dupa izolarea externa a venit certitudinea NATO, precum si perspectiva rezonabila a integrarii in Uniunea Europeana, iar dupa umilinta a venit speranta ca vom putea trai mai bine.
Acum, la numai cateva luni de la acel moment, am inceput sa ma intreb din ce in ce mai des incotro se indreapta Romania. Spre progres sau spre o societate de supravietuire, spre crestere sau inapoi intr-o tranzitie care dintr-un proces este pe cale de a deveni o stare. Sunt intrebari la care asteptam cu totii un raspuns, sunt intrebari generate de lipsa de viziune a Guvernului, de faptul ca actuala putere nu a inteles ca nu cu vorbe si lovituri de teatru se face o buna guvernare. Sunt intrebari generate de subfinantarea cu care se confrunta educatia, sanatatea, cultura.
Doamnelor si domnilor,
Spre deosebire de intervalul 1997-2000, perioada 2001-2004 a insemnat pentru invatamantul vrancean trecerea de la un sistem de finantare care s-a limitat, in principal, la asigurarea cheltuielilor de functionare a unitatilor de invatamant la unul care a vizat imbunatatirea conditiilor de desfasurare a procesului instructiv-educativ prin investitii in infrastructura scolara, stimularea cadrelor didactice si derularea mai multor categorii de programe sociale.
Astfel, in intervalul mentionat, au fost investite 5 milioane dolari, pentru reabilitarea a 21 unitati scolare. S-a derulat, incepand cu anul 2004, un program in valoare de 34 miliarde lei, pentru modernizarea infrastructurii scolare deteriorate din invatamantul preuniversitar cu constructii noi. S-a dublat, fata de anul 2000, numarul de calculatoare din scoli. S-a extins reteaua de transport scolar. Au fost alocati 89,3 miliarde lei pentru 75.178 copii, beneficiari ai programului „laptele si cornul”. A fost sustinuta constructia unui numar de 9 sali de sport.
Precizez ca investitiile in infrastructura scolara prezentate mai sus au avut ca surse de finantare bugetul local, Banca Mondiala si bugetele locale.
Din pacate, experimentele fiscale ale actualei guvernari au repercusiuni grave atat asupra diferitelor programe din invatamant, cat si asupra investitiilor din acest domeniu derulate in judetul Vrancea.
Astfel, in scolile de arte si meserii, este vorba de 81 clase din mediul urban si rural, nu s-a mai investit nici un leu pentru dotarea bazei didactico-materiale. In aceste clase sunt cuprinsi 4.197 elevi, dintre care 849 in mediul rural. Printr-un parteneriat intre Directia de sanatate publica si Inspectoratul scolar urma sa ia fiinta cabinete medicale in scolile cu populatie scolara de 300 elevi si prescolari. Erau nominalizate scolile din Homogea, cu peste 1.000 elevi, Suraia, Vulturul, Bugesti, Vidra, Slobozia-Bradului, Paunesti si Dumitresti. Programul a fost sistat, iar asistenta sanitara in scoli este asigurata provizoriu de medicii din comune.
In vederea cresterii calitatii invatamantului si, in special, a laturii sale experimentale, in anul 2004, a fost lansat un program al MEC de dotare a laboratoarelor cu echipamente moderne, multifunctionale. Pana in prezent, nu s-a intreprins nimic.
Extinderea retelei de transport scolar prevazuta in programul MEC a fost sistata. Pentru anul 2005, erau prevazute noi linii de transport scolar, concomitent cu concentrarea activitatii scolare la unitatile de invatamant din Colacu, Valea Sarii, Calieni, Caiata, Mandresti, Varnita, Rucareni, Soveja.
La aceste scoli, efectivele de elevi la clasele V-VIII sunt cuprinse intre 20 si 30 elevi, iar invatamantul se desfasoara simultan.
Cadrele didactice nominalizate pentru a fi evidentiate prin distinctii nu pot beneficia de recompense materiale deoarece actuala guvernare a dat finantarea acestor drepturi in competenta consiliilor locale care nu au alocat fonduri la acest capitol.
Doamnelor si domnilor, consider ca, acum, cand trebuie sa dovedim seriozitate si responsabilitate in parcurgerea drumului spre integrarea deplina in Uniunea Europeana, ar fi bine ca Guvernul sa-si intoarca fata catre profesori, catre elevi, catre parinti si sa inteleaga ca, fara investitii in educatie, tara noastra nu va deveni niciodata un membru demn al marii familii europene, o tara care sa aduca un spor de valoare si nu o tara de mana a doua.
Cred ca avem obligatia, si toata lumea din aceasta sala va fi de acord cu mine, sper, sa facem din Romania ceea ce cetatenii ei vor. O tara demna, prospera de care sa fim mandri, in care egalitatea sanselor sa inceapa cu accesul real la un sistem educational de calitate.
Va multumesc pentru atentie.
(aplauze)

